Scarile pe care n-am sa urc niciodata…

… sunt cele rulante de la mine de la metrou. pentru ca ele functioneaza numai dimineata (dupa o logica numai de ele stiuta), atunci cand eu cobor. nu am stiut niciodata daca se opresc pentru ca ploua si le ruginesc rulmentii, sau daca functioneaza pe baterii si la un moment dat se opresc, sau daca nu sunt programate sa se opreasca la o ora fixa. paranoica din fire, am dedus ca cineva le opreste in mod voit ca sa economiseasca energie sau cine stie ce alt motiv. sau poate sunt prea obosite si se strica. nici nu ma intereseaza, cert e ca niciodata nu functioneaza cand vin eu acasa. nu e asta o tragedie ca nu m-am nascut pe scarile rulante, dar e frustrant. astea sunt, la propriu, scarile pe care nu am sa urc niciodata.

ma uit le ele in fiecare dimineata. scartaie, miros a vasilina obosita, fac un zgomot infernal. oare cum o fi sa urci pe ele?

si totusi de ce sunt astea “Scarile pe care n-am sa urc niciodata…”? de ce mi-a luat atata sa urc pe ele dimineata doar asa, ca sa se amuze alti calatori de cum ma plimb eu in cerc pe scari in loc sa urc in tren?

si-apoi, cum sa nu ma mir ca seara, cand m-am intors, scarile rulante functionau pentru prima data de cand locuiesc eu in acest cartier?

 

Patruped aristocrat, caut familie iubitoare

Buna,

Numele meu este Edgar si nu, nu sunt alcoolic. Sunt un patruped adorabil in varsta de 2 ani si caut o familie. Modest la cote maxime, subliniez faptul ca sunt baiat educat, stiu unde am voie si unde nu:) si am fost (si inca sunt) foarte bine ingrijit.  Din nefericire pentru mine, stapana mea trebuie sa renunte la mine si prin urmare, sunt in cautare de nou stapan sau stapani. Sunt iubaret si tare jucaus, dar am atins acel nivel de maturitate la care nu mai rod tot ce prind in cale. Imi place sa ma plimb, sunt tare amuzant dat fiind faptul ca am cele mai lungi urechi de caine din lume.

Imi pare rau ca trebuie sa ma despart de mama mea actuala, dar inteleg ca este mai bine asa si nu imi ramane decat astept sa ma ia cineva acasa si o sa ma iubeasca tare

PS: Foarte important de specificat. Nu sunt de vanzare, stapana mea nu vrea sa se imbogateasca de pe urma mea. Important pentru noi e sa ajung la cineva care poate avea grija de mine. Astept mesajele voastre aici

 

Despre “”doi” sau despre noi…

De cand lumea si pamantul, omul e fiinta sociala. Anu’ I de student sociolog a fost presarat la tot pasul cu informatia asta, si am dat examene si am facut proiecte despre om-fiinta sociala. Spunem despre unii ca sunt antisociali, sau sociopati, dar chiar si ei sunt fiinte sociale si au nevoie de oameni in jurul lor. asta deci e o certitudine pe care n-o vom contesta.

sunt de parere totusi ca nu toti simt nevoia sa traiasca in “simbioza” cu un suflet pereche, si cred asta pentru ca lumea e plina de oameni fericiti care nu formeaza un cuplu cu cineva. dar nici despre ei nu este vorba aici. pentru ca vreau sa vorbesc despre cei care isi petrec o viata impreuna, cei care ajung sa “functioneze” mai mult prin intermediul celuilalt decat prin propria energie.  n-am sa ma refer la cei fara prieteni, cei care din lipsa de alternativa aleg sa ramana cu cineva si care, in fapt, sunt cei singuri. ma refer strict la cei care simt ca sunt facuti unul pentru altul.

am avut ocazia sa discut cu o persoana in etate despre viata in general, si spun “ocazie” pentru ca, din cate imi spunea, nu multi o fac. poate ca intr-un fel ne-am obisnuit sa ii evitam pe batrani pentru ca ne certam cu ei pe un loc in autobuz si trebuie sa le vorbesti tare si rar. sau poate nu ne pasa pur si simplu. dar mi-a atras atentia un lucru care mie mi s-a parut deosebit. am constatat, ceea ce n-a fost greu, ca pe masura ce inaintezi in varsta ajungi sa fii din ce in ce mai singur. si atunci cand imbatranesti efectiv si societatea te da la o parte ca pe o jucarie stricata, sentimentul singuratatii devine tot mai pragmatic. as vrea sa spun ca pentru noi care avem 20 si ceva de ani acum, nu o sa fie asa. chiar as vrea.

dar cred ca mai dureros decat sentimentul de singuratate in sine, sentimentul de a fi dat la o parte de lumea din jur, este sentimentul de a il pierde de langa tine pe omul cu care te-ai obisnuit sa imparti multe ani buni la rand. e adevarat poate ca peste ani dragostea se estompeaza si se transforma intr-o forma foarte fina de respect. dar poate ca exista si o samanta de adevar intr-unul din powerpointurile pe care le primesc zilnic pe mail, in care e specificat ca e important sa te casatoresti cu cineva cu care iti face placere sa vorbesti. poate ca la un moment dat la asta se rezuma tot. si daca e asa, se explica faptul ca dupa ce ai trait o viata cu cineva si il pierzi, te consumi mai mult. pentru ca in proportie directa cu numarul de amintiri  pe care le ai cu el sau ea, pierzi o parte din tine.

se spune ca dupa o perioada de convietuire, partenerii incep sa semene. isi copiaza gesturile unul de la altul, expresiile, chiar si ideile. se spune ca ajung sa semene si fizic. eu inca nu am observat in jurul meu fenomenul asta, dar nu il contest. de multe ori isi dau dreptate ca sa evite un conflict, insa de multe ori o fac pentru ca simt aceleasi lucruri. poate ca inainte n-ar fi facut-o, dar s-au schimbat, unul pe altul. se mai spune cineva trebuie sa iti placa de la inceput, si ca nu poti sa-i ceri unui om sa isi schimbe felul de a fi. si totusi minunea se intampla, dar nu ca si un fapt impus, ci printr-un soi de magie naturala. si atunci probabil “doi” devine “noi”. cred ca intr-o relatie completa si dependenta celor doi e relativ normala.  poate pentru ca atunci cand dai tot, asimilezi personalitatea celuilalt si intri intr-un soi de complicitate din care nu mai poti sa iesi.

cred ca cel mai mult iti lipseste la sfarsitul unei astfel de relatii, prietenul de o viata. nu corpul superb langa care iti placea sa defilezi in societate, ci mana care a tinut-o pe a ta atata amar de timp. cred ca e foarte greu sa te obisnuiesti cu prezenta cuiva in viata ta pe o perioada lunga de timp  si apoi sa dispara. ma gandesc ca eu imi amintesc vag de tot lucruri din scoala primara, si mi se pare ca a trecut o vesnicie de atunci si ca am facut atatea lucruri intre timp, dar oare cum ar fi sa ai pe cineva langa tine la fiecare pas cand faci toate lucrurie astea. sa ai atatea amintiri comune. si cum ar fi sa nu mai fie. n-am de unde sa stiu dar imi imaginez ca este greu.

si atunci poate e mai bine singur? eu cred ca nu. pentru ca aceeasi minte inteleapta care a trecut prin viata si le-a vazut pe toate mi-a spus ca nici o pierdere din lume nu se compara cu o viata plina, cu amintiri frumoase, cu sansa de a-ti fi gasit sufletul pereche. pentru ca da, eu cred in suflete pereche. si sper sa ajung odata sa ma uit pe strada si sa vad batranei si batranele brat la brat si sa fie atat de multi incat sa-mi spun in gand “ce cliseu….”.

A.

 

Ross sisters – Solid Potato Salad

Primesc zilnic o gramadă de chestii funny pe mail, dar la ăsta trebuia să dau share … din simplul motiv că încă nu m-am hotărât dacă e pe bune sau e trucat….

A.

 

Magic McFerrin

Am fost ieri seara la Sala Palatului la concert Bobby McFerrin. Si desi nu mai vazusem cum arata un show live al lui, am avut parte de cea mai placuta surpriza. Si cred ca am invatat, in plus, si o lectie: cum ca, aparent din nimic, poti face lucruri mari mari de tot.

Si chiar daca Bobby McFerrin nu mai canta in concerte din ’88 piesa asta, eu cu ea am plecat in gand acasa ieri

PS: Multumesc Anto!

 

Balaur.ro

A trecut ceva vreme de cand am “rasfoit” ultima data un portal de joburi. Dar zilele trecute am avut o conversatie cu niste prieteni care ajunsesera la concluzia ca nu prea se gasesc joburi pentru ingineri chimisti si, de curiozitate, m-am dat un pic pe site-urile de joburi. Nu stiu daca e adevarat sau nu, daca se gasesc joburi mai multe sau mai putine in perioada asta pentru ca nu am cautat inainte sa pot face o comparatie. Intuiesc insa ca au dreptate, criza and all that.

Ideea e ca am dat peste balaur.ro. Ulterior mi-am dat seama ca auzisem despre el, dar nu intrasem niciodata sa vad cum e. Si e foarte tare, pentru ca e mai mult decat un portal clasic de joburi. E un fel de… centralizator.

Balaur.ro inregistreaza joburile postate pe diverse site-uri de joburi. Adica nu mai e nevoie sa intri si pe xjobs, yjobs, blablajobs ca sa gasesti toate joburile care te intereseaza. Balaur.ro iti afiseaza printr-un simplu click joburile care te intereseaza. E simplu. In loc sa mergi tu la ei, vin ei la tine.

Am cautat “inginer chimist” (tema pentru urmatoarea intalnire cu prietenii mei) si am gasit 554 de rezultate din prima. Nu-i rau. Mai mult, am putut sa vad si daca un anunt are dubluri si pe alte site-uri astfel incat sa stiu cat de promovat este si sa economisesc timp. Am gasit si joburi publicate cu doar cateva ore inainte. Optiunea asta e foarte buna pentru anunturile care nu raman prea mult pe site-urile de joburi.

Am cautat apoi “sociolog” si am gasit joburi din toate domeniile conexe sociologiei. Asta mi s-a parut interesant de facut print screen si dat celor care ma mai intreaba din cand in cand “ce faci cu sociologia…?” Intri pe balaur.ro si vezi ca poti face o gramada de chestii.

Mai are o gramada de optiuni interesante. In primul rand, corector ortografic, daca ai tastat gresit te duce direct la variantele pe care le cauti. Apoi, e istet si identifica sinonimele joburilor pe care le cauti. Foarte practic. Are, de asemenea, clasicele alarme care te anunta cand apar joburi in domeniile care te intereseaza

Cred ca cel mai mult imi place ca iti da libertatea de a gasi cat mai multe joburi in cel mai scurt timp fara sa fii nevoit sa iti faci n conturi pe toate site-urile de joburi.

Nu in ultimul rand, balaur.ro are o interfata prietenoasa si e usor de folosit. Deci daca v-a lovit criza sau pur si simplu vreti sa faceti o schimbare de peisaj, balaur.ro e punctul de plecare potrivit.

A.

 

Repere

Statia de metrou langa care se afla apartamentul in care stau are 3 iesiri. Stiu asta pentru ca am iesit in 3 zile la rand pe la o iesire diferita. Dintre cele 3 iesiri, una e la aproximativ 100 de metri de scara blocului. Mai este una peste strada si mult mai in spate, si inca una destul de departe. Cand intru la metrou e simplu, pentru ca aleg varianta care e cel mai aproape. Cand ies, in schimb, ma orientez mai greu. 

In primele zile dupa schimbarea locuintei am iesit, dupa cum spuneam mai devreme, prin 3 locuri diferite. Asa ca data viitoare am luat-o invers si mi-am luat un punct de reper. Si pentru ca atmosfera era goala, m-am folosit de  inspiratia artistica a unui cetatean care, in trecerea lui prin acele locuri a simtit nevoia sa inscriptioneze pe pereti “Bruzli il bate pe vandam”.  Asa ca nimic mai simplu de acum inainte, mi-am spus

Incet incet, ruta dinspre metrou catre casa mi-a intrat in reflex, asa ca puteam fara nici o problema sa-mi termin ultimul capitol din Grisham inceput la Izvor pana ajungeam in fata scarii si trebuia sa scot cheile din geanta.

Pana intr-o zi cand, am coborat din metrou, mi-am pus semnul la carte si m-am indreptat spre scari, cand, ce sa vezi… peretele meu punct de orientare era gol golut. E de la sine inteles ca alte semne care sa imi sugereze pe unde sa merg nu erau si brusc, desi deja invatasem drumul, m-am dezorientat.  A fost suficient sa vina cineva si sa stearga urmele de marker de pe perete ca sa ma intreb cateva secunde daca am gresit drumul sau nu. Si acum ma intreb… cine a mazgalit peretele o sa stie vreodata ca gestul lui mic (si deviant, ce-i drept) a fost pretiosul meu punct de reper in drumul spre casa?

A.

 

Home hunting

Vineri am primit de la Claudiu ceva amuzant, referitor la vanatoarea de apartamente pe care am facut-o si noi, si el, in ultima vreme. De cate ori n-am citit un anunt sau am auzit un zvon de la vreo cunostinta despre un potential apartament sau garsoniera pe care sa le inchiriem sau cumparam,si cand am ajuns la fata locului…dezastru Urmeaza cateva exemple…

“bloc nou” – bloc din 1981 (bucurestenii numesc “bloc nou” tot ce e dupa 1977)
“fara imbunatatiri” – apartamentul arata ca o pestera, cu huma originala pe pereti (unde se mai vede de mucegai), linoleum in bucatarie, igrasie si tot tacamul
“aproape de metrou” – locuinta este situata intr-un cartier care are la un capat metrou. ca tre’ sa schimbi un autobuz si 2 tramvaie pana la el, alta poveste.
“fara probleme cu terasa” – ploua in casa cam in fiecare an, dar anul asta am zugravit si inca n-au venit ploile
“se vinde mobilat” – am niste mobila ramasa de la bunica raposata, pe care nu vreau s-o car la gunoi
“vedere mixta” – apartamentul e pe colt, sau daca e mare are 3 pereti afara, o sa-ti inghete curu’ iarna
“proaspat renovat” – spoit recent cu cele mai ieftine materiale ca sa pot cere cu 10 000 in plus
“finisat lux” – are arcade si spoturi, pereti de diverse culori, faianta rosie in baie
“confort 1, sporit” – am spart debaraua
“intim” – atat de mic incat nu intra mai mult de 2 persoane adulte
“g,f,t,p,um” – mi-e atat de lene si sa scriu, negociaza tu singur si adu-mi banii la sfarsit.
“stradal” – dupa 12 noaptea se aud motoarele enduro si liniutele, de la 5 dimineata tramvaiele.
“Mariott” – Rahova
“imbunatatiri” – faianta in baie si bucatarie, gresie in baie
“adiacent” – strada pe care e imobilul se intersecteaza la un moment dat cu un bulevard mare
“vedere lac” – tantari
“2 boxe” – proprietarul a fost turnator la securitate si pupincurist la locul de munca
“15 minute de centru” – cu elicopterul, in linie dreapta (de fapt o ora jumate cu masina cand nu ploua)
“accept credit” – sunt disperat
“bloc civilizat” – interfon

Personal m-am intalnit cu cateva situatii de genu’ asta. Ce bine ca s-a terminat cel putin pentru o perioada relativ mare de timp…

Astept si alte povestitri

A.

 

Ganduri de pe canapea

Buna dimineata, lume

Rusine, jena si frustrare sa-mi fie pentru ca nu am mai scris nimic de atata amar de vreme. Dupa cum am invatat recent la un curs, nu e niciodata bine sa incepi cu o scuza, dar eu stiu ca este bine intotdeauna sa fii sincer in primul rand cu tine, si adevarul adevarat e ca nu am mai avut nimic interesant de spus.

Ieri seara am iesit cu fetele, prietenele mele, intr-un club de zbantuiala, si desi m-am imbibat de fum, mi-am dat seama ca de mult nu m-am mai simtit asa de bine. M-am intalnit acolo cu Dani-mit de la work si am vazut astfel cat de mica e lumea, pentru ca prietenii lui erau prieteni cu prietenii mei si tot asa. Tot ieri am constatat ca s-a terminat cu vara, ca timpul a trecut extrem de repede si ca a incepul anul 2 de master. Pentru mine timpul parca n-a trecut, desi am facut multe, am organizat cu brio primele 4 sesiuni de training in autorat stiintific, am fost in concediu, si la munte, si la mare, si am gasit un barlog unde sa ma mut, ocazie cu care am parasit viata dulce de caminista.

Am pus cablu TV si internet wireless, la care am visat dintotdeauna, si mi-am indeplinit astfel un mare vis, acela de a sta tolanita pe canapea cu laptopul pe burta, uitandu-ma la Boomerang. In balcon mi-am pus niste plante pentru care incerc sa fiu cea mai buna mama desi nu prea imi iese. Le pun apa, le-am asezat la lumina dar am impresia ca nu prea le este bine si Dana spunea ca trebuie sa vorbesti cu plantele, asa ca probabil o sa incerc si asta in curand. Oricum, ma conving pe zi ce trece ca daca as avea in grija un sufletel, un Golden Retriever (ca doar la asta visez), probabil n-as fi o mama buna nici pentru el. Dar m-as stradui.

Apropo de internet, cat mi-am baut cafeaua azi dimineata am dat peste un blog despre niste oameni interesanti, curajosi si mai ales fericiti. Este vorba despre Laura si FLorian Campean (click aici pe blog-ul lor) despre care am vazut ulterior ca s-a scris si in Adevarul si pe alte bloguri si publicatii de pe internet. Prin urmare n-o sa detaliez eu subiectul, dar in mare cei doi au au decis sa locuiasca intr-un eco-sat din Brazilia, lucru care pare ca le prieste din plin. Interesant mi se pare faptul ca, din cate mi-au dat seama, cei doi si-au construit o cariera si au renuntat la tot ca sa traiasca in armonie “cu ei insisi si cu mama natura” (am citat de undeva de unde nu-mi aduc aminte:) ). Evident, cum am stat ceva pe subiectul asta, am vazut ca parerile sunt impartite, unii foarte pro iar altii foarte contra. Mie una, daca as fi in locul lor, mi-ar fi suficienta linistea din sufletul meu, si am impresia ca asta e valabil si pentru cei doi, care in curand vor fi trei intrucat Laura are o burtica maricica deja la purtator.

E un blog interesant despre curajul de a lua viata in piept, despre respectul fata de natura, despre lucrurile simple si despre cat de bine e sa fii tu impacat cu tine insuti/insati.

Cat despre mine, nu mi-am facut curaj nici macar sa-mi iau un caine… dar sper sa ajung si acolo pas cu pas.

PS: ca un mini-rezumat, mai jos sunt cateva poze din ultimele expeditii, si una cu plantutele din balconul cel nou.

A.

 

Leapsa

Printre telefoane, ppt-uri, milioane de copii xerox si artificii organizatorice, am primit o leapsa de la Alina. Ceea ce mi-a picat foarte bine, pentru ca nu am mai apucat sa scriu de mult si parca era cazul. So here it goes….

1. Luati cartea cea mai la indemana, deschideti la pag. 18 si scrieti al 4-lea rand:

“In mediul stiintific, acestor presupuneri li se da, in general, extravagantul nume de “teorii”. Dar ce sunt “teoriile”?” [Da' chiar asa ... am citat din Interpretarea datelor calitative de David Silverman ]

2. Fara sa verificati, cat e ora?
16.30

3. Verificati
16:55 …. time flyes when you’re having fun )