Statia de metrou langa care se afla apartamentul in care stau are 3 iesiri. Stiu asta pentru ca am iesit in 3 zile la rand pe la o iesire diferita. Dintre cele 3 iesiri, una e la aproximativ 100 de metri de scara blocului. Mai este una peste strada si mult mai in spate, si inca una destul de departe. Cand intru la metrou e simplu, pentru ca aleg varianta care e cel mai aproape. Cand ies, in schimb, ma orientez mai greu.
In primele zile dupa schimbarea locuintei am iesit, dupa cum spuneam mai devreme, prin 3 locuri diferite. Asa ca data viitoare am luat-o invers si mi-am luat un punct de reper. Si pentru ca atmosfera era goala, m-am folosit de inspiratia artistica a unui cetatean care, in trecerea lui prin acele locuri a simtit nevoia sa inscriptioneze pe pereti “Bruzli il bate pe vandam”. Asa ca nimic mai simplu de acum inainte, mi-am spus
Incet incet, ruta dinspre metrou catre casa mi-a intrat in reflex, asa ca puteam fara nici o problema sa-mi termin ultimul capitol din Grisham inceput la Izvor pana ajungeam in fata scarii si trebuia sa scot cheile din geanta.
Pana intr-o zi cand, am coborat din metrou, mi-am pus semnul la carte si m-am indreptat spre scari, cand, ce sa vezi… peretele meu punct de orientare era gol golut. E de la sine inteles ca alte semne care sa imi sugereze pe unde sa merg nu erau si brusc, desi deja invatasem drumul, m-am dezorientat. A fost suficient sa vina cineva si sa stearga urmele de marker de pe perete ca sa ma intreb cateva secunde daca am gresit drumul sau nu. Si acum ma intreb… cine a mazgalit peretele o sa stie vreodata ca gestul lui mic (si deviant, ce-i drept) a fost pretiosul meu punct de reper in drumul spre casa?
A.
Vineri am primit de la Claudiu ceva amuzant, referitor la vanatoarea de apartamente pe care am facut-o si noi, si el, in ultima vreme. De cate ori n-am citit un anunt sau am auzit un zvon de la vreo cunostinta despre un potential apartament sau garsoniera pe care sa le inchiriem sau cumparam,si cand am ajuns la fata locului…dezastru 











