Cautam azi ceva pe net si am dat de poza asta.

art-breakfast-morning nu-stiu-cum se chema, in fine.

Acum, nu sunt eu critic de arta , si poate ca si realizare, poza in sine e faina. Dar e falsa! Adica, sa fim seriosi, breakfastul nostru nu arata asa; noi nu avem scaune d-alea care iti lasa patratzele pe corp si cornuletze d-alea pe servetzel am vazut pana acum doar in filme. Si lumina aia cum pica asa pe masa, ce coincidenta placuta. Cred ca singura chestie reala din poza asta e ceasca de cafea din care se vede ca a baut cineva.

Saptamana trecuta la un curs am discutat la un moment dat in paralel pe o alta imagine de genul asta, cu o tipa care statea la masa dimineata, cu o camasuta inflorata si un zambet pierdut, care  isi nota ea stie ce intr-o agenda si pe masuta (de sticla, evident), era o vaza cu flori. Mobila alba, si o sticla de suc la care era reclama. Acum daca stau sa ma gandesc, cred ca daca ajungi sa vezi nepotrivirea in raport cu realitatea intre imaginile astea cliseu, nu te atinge pe nicaieri reclama. Pentru ca imaginea proiectata e la fel de falsa ca si “ingredientele naturale” de pe eticheta sucului.

Cred ca de-asta nu-mi plac mie reclamele la detergenti si la produsele de curatare, in general. Pentru ca, indiferent cata curatenie fac la mine in camera nu miroase niciodata a primavara decat daca dau cu spray odorizant. Ideea asta de perfect si impecabil e un cliseu de prost gust pana la urma. Asta vara am citit o carte faina “Confesiunile unei mame lenese” de Muffy Mead-Ferro. Desi traducerea nu mi s-a parut ca are legatura cu continutul cartii (pentru ca mama lenesa inseamna care nu face nimic, pe cand tanti asta facea de toate), ideea de baza tot pe langa asta de invartea. Totul trebuie sa fie cat mai parfumat, sa fie perfect. Daca o fata de perna nu era calcata, era tragedie, daca nu servesti nu stiu ce mancaruri dichisite la o petrecere, ai dat-o in bara. Asadar…

Daca aspiri la ce vezi in reclame, o sa mori singur si neimplinit. Dixit!