Nu stiu cum s-a intamplat, dar am ajuns din nou in Bucuresti. Dupa doua saptamani acasa, in care m-am simtit aproape ca o turista in vacanta, disperata dupa soare si bronz, parca imi e un pic aiurea sa ma integrez un nebunia bucuresteana.
A fost foarte fain acasa, mi-am revazut prieteni vechi si m-am plimbat prin parcul de langa blocul meu, pe unde nu am mai fost de ceva vreme. Stii cum e atunci cand mergi untr-un oras nou, sau intr-un loc nou in general? Te duci la toate muzeele, la toate obiectivele turistice, vrei sa vezi cat mai mult in cat mai outin timp posibil. In muzeele de la tine in oras nu mai stii de cand n-ai mai calcat (asta daca ai trecut pe acolo vreodata) si asta numai pentru ca it’s home si poti sa te duci acolo cand vrei tu. Eh, asa e si cu mine si cu “acasa” a mea. Si in timp ce imi plimbam tacticos catelul prin parc, ceea ce din nou nu mai facusem de mult, ma uitam pe bancute si mi se parea ca lucrurile sunt exact la fel. Adica, nu mai erau aceiasi oameni, asta e clar, dar acelasi sentiment de pierde vara m-a lovit cat am stat acolo. Nu stiu cum e pentru voi cand mergeti acasa, dar mie mi se pare ca timpul s-a oprit in loc. Pana si vanzatoarea de la magazinul de ziare din statia de tramvai m-a recunoscut, desi pe acolo chiar ca nu am mai trecut de o gramada de timp. Si mi s-a parut tare ciudat, pentru ca totul pare neschimbat. Daca ma uit un pic mai atent, mai vad un gard vopsit pe ici pe colo, sau un magazinas care inainte nu era. Dar in mare, totul e la fel. Vechii mei prieteni sunt exact la fel, avem cu totii aceleasi glume pe care le aveam si in scoala generala in program, si asta pentru ca probabil ne e un pic dor de scoala generala. Si ca tot veni vorba de scoala generala, am dat o raita mica si pe acolo, accidental. Si am constatat cu stupoare ca pana si curtea scolii e exact la fel, dar parca mai mica. Culmea e ca eu in scoala generala tot un metru si jumatate aveam, deci nu se pune problema ca am crescut eu si s-a micsorat curtea 
Asta este gustul ultimei vacante. Ultimele saptamani petrecute pe plaja, fara nici o grija si fara nici un stres. Probabil printre ultimele dati cand o sa ma mai dau cu crema de plaja, pentru ca daca o sa fac plaja doar in weekend de acum inainte, cui o sa-i mai pese daca ma ard de la soare? Sa prind cat mai mult bronz , ca turistii:) Asta ca tot mi-a spus un nene de la biblioteca ieri, in timp ce ma dadea afara ca se terminase programul, sa ies la soare ca-mi pierd bronzul. Ii urasc pe aia care mi-au spus vara asta de o mie de ori “bucura-te de ultima vacanta”. Suna tare ciudat cand pui problema asa. M-am deprimat total aiurea pe tema asta, pentru ca pana nu am auzit sistematic fraza asta, nu ma interesa asa de mult ca e ultima vacanta. Dupa care am realizat ca cine stie cand o sa mai pup eu 3 luni de stat degeaba. Sau cand o sa mai imi pot face programul dupa cum vreau eu…
Ideea e ca zilele astea m-am gandit la ultima vacanta si… mi-am dat seama ca viitorul nu e chiar atat de negru. Sa termini facultatea si sa te faci mare poate sa vina, intr-adevar pe nepregatite, dar nu e motiv de sinucidere in masa. Ok, timpul liber clar se va diminua, responsabilitatile or sa creasca treptat, dar nu e chiar asa nasol cum pare. Daca iti place sa fii o persoana activa, daca nu te scufunzi in probleme care iau amploare numai in mintea ta, poti sa-i ignorita pe cei care iti tot sugereaza sa te bucuri de ultima vacanta ca dupa aia s-a terminat cu libertatea ta. Libertatea ta exista atata timp cat mergi pe drumul pe care ti l-ai ales cu capul sus si cu un zambet pe fata. Ce daca s-a terminat cu studentia? Ce daca s-a terminat si ultima vacanta? Timpul de relaxare si pierdut vremea nu s-pa terminat. Ok, n-o sa se mai numeasca vacanta, o sa se numeasca, simplu, concediu. Dar ce conteaza cum se numeste? Important e sa te simti bine.
Ce vreau eu sa subliniez e ca mi-am petrecut acasa o mare parte din ultima vacanta. Si chiar daca nimic nu s-a schimbat in perceptia mea si poate ca ceva de acolo ma facea sa cred ca si eu am ramas la fel, lucrurile au suferit mici schimbari pe ici pe colo. Ca se termina vacanta si ca nu o sa mai pot de acum imainte sa zic “sunt in vacanta” nu mi se mai pare un lucru atat de nasol. E doar o alta etapa care trece, dupa care vine alta. Si asa mai departe. Schimbarea in sine ne face sa fim uneori putin reticenti, dar stiintific vorbind, fara schimbare nu exista evolutie. Brancusi spunea ca daca incetam sa fim copii, am murit de mult. Asa ca putem sa fim intr-un fel copii si de acum inainte. Si daca tot ne place termenul de vacanta, o sa-l folosim si pentru concedii
In concluzie, eu nu cred in conceptul de “ultima vacanta”. Si nu cred nici in conceptul de “sfarsit al libertatii”. Cred in schimb in noi inceputuri, in noi aventuri si mai ales in prietenii alaturi de care o sa trec prin toate astea
A.
perit, tarziu ce-i drept, cartile lui John Grisham, si nu le mai pot lasa din mana. Si ca sa ma leg de postul nostalgic de mai devreme, ma culc acum cu ditamai romanul sub perna cam cum faceam demult acasa cu Ciresarii. Imi amintesc ca intr-o seara/noapte, citeam sub patura cu sora-mea Cireasarii-Castelul fetei in Alb si in timp ce ei i se parea o super aventura ca facem ceva pe ascuns, eu ma vedeam plimbandu-ma prin castel in rochia fetei in alb si ma dureau picioarele de la atatea scari urcate in castel, si imi erau talpile reci de la marmura si atata alb. A, si a venit mama intr-un final, si in prima instanta credea ca plangem:)) apoi evident ne-a luat lanterna pe sistemul ca “ne stricam ochii”. Acum, sa nu exageram, sa nu credeti ca am citit cu aceeasi pofta si cartile de socio 
