100 de zile

Aseara am avut din nou o zi plina. Mai exact, o seara plina. Dupa ce mi-am petrecut ziua mainly in casa si citind, la ora 6:30 am avut intalnire cu Cristina sa mergem la dentist pe la Aviatorilor. Asa ca m-am facut frumoasa, mi-am pus rochita si evident, am ajuns acolo cu 20 de minute intarziere… Ca de… trafic la metrou.

Cabinetul era de vis (si asta s-a reflectat mai tarziu in pretul consultatiei), chiar nu simteai ca esti la dentist, doamna doctor era super ok. M-am dus la ei pentru ca ma interesa sa imi pun o frumusete de aparat dentar. La plecare a ramas ca ma mai gandesc la montarea “bijuteriei” fiind acum in cunostinta de cauza (gen dintisori scosi si o renumeratie astronomica).

Am fugit repede la metrou unde m-am intalnit cu Claudiu, si am plecat in graba spre Crossroads. Ieri a fost concert Dinu Olarasu.

Pe Dinu Olarasu, sau Dolarasu, cum ii spun prietenii, l-am cunoscut (eu in public el pe scena, adica…) la Sighisoara acum doua veri, in cadrul festivalului medieval. Apoi, pentru ca sunt fata isteata si am facut rost de un cd al sau, de la Sighisoara pana la Ploiesti, cu mici intreruperi, l-am ascultat si mi-a placut parca si mai mult. Am aflat abia ieri ca el de fel este din Sighisoara, si deci stia el ce stia cu piesa “Fereste-te de Bucuresti”. Bine ca nu s-a ferit suficient si a venit la noi sa ne in(cante) cu niste piese folk de suflet, una mai frumoasa si mai sensibila decat cealalta. Bisurile au fost binevenite, iar ultimul “Ploaia asta nebuna” a fost din punctul meu de vedere cireasa de pe tort.  Am uitat sa mentionez ca in deschidere a cantat Dragos Boeru, pe care probabil ca il mai stiti de la alte concerte folk sau de la tv (chiar sambata trecuta a fost invitat la Gaz pe Folk). Dupa incheierea recitalului lui Dinu Olarasu, a revenit Dragos si apoi alti prieteni si componenti si Gaskademiei. Mi-ar fi placut sa mai raman sa ii ascult pe Alina si pe Ovi, si de Make mi-era dor dar el a plecat mai devreme, si mai ales, vroiam si eu sa o aud in premiera pe Catalina pentru ca tare curioasa sunt cum suna “Gandacul” live Dar sper sa am ocazia asta data viitoare. Multumesc pe aceasta cale Alinei (sefa bestiala) si lui Tudor, care mi-au redeschis saptamana trecuta pofta de folk. Sau mai bine zis, mi-au alimentat-o. Si ca sa il citez pe artistul serii, “Mi-a placut, sa ma mai chemati”.

PS: Printre ultimele cantece ale dolarasului (sa-mi permit, sa nu-mi permit…) spunea cam asa:

N-ai nevoie de foarte multe
Ca sa fii fericit;
E de ajuns o mana de prieteni
In asfintit.
N-ai nevoie de foarte multe
Ca sa fii fericit;
E de ajuns un cantec, de ajuns
Si putin infinit.

Asta ramane de reflectat. Si pentru alti doritori de astfel de manifestari culturale, relatii la subsemnata.

Imi place weekendul. Pentru ca toata lumea e free si poti sa iti faci planuri la comun. Weekendul asta a fost mai special. In primul rand pentru ca am fost implicata saptamana trecuta intr-o colaborare privind un proiect de Mistery Shopping si chestia asta m-a tinut ocupata in fiecare zi de dimineata pana seara. Si mi-a prins atat de bine incat azi dimineata cand m-am trezit mi-a parut chiar rau ca nu mai am unde sa ma duc. Dar revenind la ziua de ieri, dupa o saptamana profesionala, weekendul era bine venit si, mai mult ca alte dati, simteam nevoia sa il valorific pe cat posibil. Prin urmare, seara de vineri mi-am petrecut-o intr-o companie de suflet, iar sambata mi-am planificat de dimineata sa ajung la ikea cu prietena mea Cristina. Si am trecut, evident, inainte pe la targul de carte Gaudeamus unde, dupa ce am stat in ploaie 25 de minute la coada de la casa de bilete, am vazut multe chestii interesante. Cristinica a ramas fara bani in timp record, eu mi-am luat un Macmillan in amintirea vremurilor trecute si apoi am mers la Ikea unde am mancat, Cristina si-a luat o minge de plush in suc via fata, asta pentru ca nu am gasit loc decat acolo la (Cristina ii spune bar) borcanul de joaca pentru copii. Ne-am simtit extraordinar chiar daca era frig, chiar daca a plouat toata ziua, chiar daca ne intrase apa in tenesi. Dupa o vizita la mobila si jucarii, we called it a night si ne-am relaxat pe la casele noastre sub paturici, cu ceiutz si floricele.

Duminica dimineata era soare, dar batea vantul deci exclusa varianta cu plimbarea. Asa ca am dat repede niste telefoane si am gasit o piesa de teatru, ca si asa nu mai mersesem de mult, la Nottara. Mare ne-a fost mirarea, cel putin mie si Cristinei, cand am vazut in sala mica jumatate de public surdo-mut. Ne-am lamurit repede care era secretul. Piesa se numeste “Ritmuri” si se joaca, dupa cum am zis mai sus, la Teatrul Nottara in sala mica. Subiectul ei consta in transpunerea in scena prin muzica si dans a ritmurilor vietii romanesti traditionale de la sat, cu hore, cu cantecul de leagan al copilului, cu nunta, cu obiceiuri, cu moartea si cu nasterea unei vieti. O piesa despre lucrurile simple, despre etapele pe care le parcurgem toti, despre lucrurile care ne leaga unii de altii. Elementul care mi-a placut mie cel mai mult a fost transpunerea povestii pe muzica (live, cu instrumentisti in dreapta scenei), inlocuind astfel cuvintele si lasand la latitudinea spectatorului sa isi imagineze povestea in felul lui.

Si pentru ca prea era seara faina si eram imbracati frumos, am mers apoi intr-un pub unde am mancat niste super papanasi. Si cred ca asta a fost unul dintre cele mai frumoase weekenduri pe care le-am trait.

Ieri am fost boema, maine pot fi cataif

(Multumesc prietenului meu Bamse, izvor nesecat de idei originale)

A.