Am avut o zi cel putin ciudata. Nu as spune o zi nasoala pentru ca sunt o optimista din fire, dar daca ar fi sa nu fiu asa as pune cel mai probabil ca am avut o zi nasoala. Pornind de la faptul ca ma straduiesc sa fac niste chestii la un calculator caruia nu ii place sa facem teamwork impreuna (ceea ce mareste considerabil timpul alocat unor activitati minore – deloc eficient… ) si terminand cu activitati non-profesionale pe care nu le aveam “in program” si mi s-au intamplat fara sa vreau. Una peste alta am plecat la 6 de la birou, asta dupa ce mi-am mai clatit o data ochii cu Casa Poporului, cu care probabil ne-am obisnuit, insa de la etajul 7 e o priveliste superba la apus, de care parca nu te saturi niciodata.
Am venit cu metroul si am incercat sa imi pun ordine in ganduri. Se spune ca atunci cand un lucru te supara foarte tare, e bine sa tragi un pui de somn (sfetnic bun) si a doua zi, cand te vei fi calmat, o sa vezi situatia cu alti ochi. Nu stiu cum se intampla, dar eu daca “dorm” pe o problema (de orice natura) pe care o am, dimineata parca sunt de doua ori mai deranjata de ea. Somnul nu imi alunga demonii mai mult sau mai putin prezenti, nici faptul ca imi umplu timpul cu diverse activitati incat sa nu ma mai gandesc la altele.
Azi am avut o stare ciudata, si mi-am dorit foarte mult sa fie vara. Poate pentru ca asociem vara cu vacanta, si sufletului meu nu i-ar strica o astfel de perioada. Asa ca mi-am pus ochelarii de soare, pe care de altfel nu prea am avut ocazia sa ii port, si mi-am imaginat ca e vara. Mi-am dorit sa beau frappe si sa fie asfaltul moale. Am iesit de la metrou, nasul mi-a inghetat, am calcat cu ghetele intr-o baltoaca, si pentru cateva momente mi-am spus ca daca era vara, toate lucrurile ar fi fost mai bine aranjate. Si desi batea un vant rece de seara de Martie, mi-am imaginat ca e un vant prietenos de vara, asa cum mi-am imaginat ca nu port palton, ci tricou fara maneci si spatele gol.
Si cand mai aveam cam 500 de metri pana la scara blocului, mi-am ridicat privirea, pana atunci usor plecata, si ce am vazut: Un baiat in tricou! Cand sunt 5 grade C afara, care erau sansele sa se intample asa ceva? Minime, pot spune, si mai mult decat atat, respectivul avea ochelarii de soare pe cap (nu pe ochi, ce-i drept), ceea ce facea sa nu mai fiu eu singura nebuna cu ochelari de soare la 6 si jumatate seara in luna Martie.
A fost vara. Cel putin pentru cateva clipe. Apoi mi-am scos mainile din buzunare sa imi caut cheile si lucrurile au revenit la forma lor actuala..
Andreea.
De ce adica nu din ce cauza (e prea mult de scris si de dezvoltat), ci de ce anume imi e dor. E vineri seara, a mai trecut o saptamana la work, si eu imi petrec inceputul weekendului in borcanul cu melancolie. Ascult muzica, sunt singura, si mi-e dor…
Mi-e dor de plimbarile cliseu pe plaja. Mi-e dor sa vin de la scoala si sa stau o ora pe plaja inainte sa ajung acasa.
