100 de zile

Statia de metrou langa care se afla apartamentul in care stau are 3 iesiri. Stiu asta pentru ca am iesit in 3 zile la rand pe la o iesire diferita. Dintre cele 3 iesiri, una e la aproximativ 100 de metri de scara blocului. Mai este una peste strada si mult mai in spate, si inca una destul de departe. Cand intru la metrou e simplu, pentru ca aleg varianta care e cel mai aproape. Cand ies, in schimb, ma orientez mai greu. 

In primele zile dupa schimbarea locuintei am iesit, dupa cum spuneam mai devreme, prin 3 locuri diferite. Asa ca data viitoare am luat-o invers si mi-am luat un punct de reper. Si pentru ca atmosfera era goala, m-am folosit de  inspiratia artistica a unui cetatean care, in trecerea lui prin acele locuri a simtit nevoia sa inscriptioneze pe pereti “Bruzli il bate pe vandam”.  Asa ca nimic mai simplu de acum inainte, mi-am spus

Incet incet, ruta dinspre metrou catre casa mi-a intrat in reflex, asa ca puteam fara nici o problema sa-mi termin ultimul capitol din Grisham inceput la Izvor pana ajungeam in fata scarii si trebuia sa scot cheile din geanta.

Pana intr-o zi cand, am coborat din metrou, mi-am pus semnul la carte si m-am indreptat spre scari, cand, ce sa vezi… peretele meu punct de orientare era gol golut. E de la sine inteles ca alte semne care sa imi sugereze pe unde sa merg nu erau si brusc, desi deja invatasem drumul, m-am dezorientat.  A fost suficient sa vina cineva si sa stearga urmele de marker de pe perete ca sa ma intreb cateva secunde daca am gresit drumul sau nu. Si acum ma intreb… cine a mazgalit peretele o sa stie vreodata ca gestul lui mic (si deviant, ce-i drept) a fost pretiosul meu punct de reper in drumul spre casa?

A.

Vineri am primit de la Claudiu ceva amuzant, referitor la vanatoarea de apartamente pe care am facut-o si noi, si el, in ultima vreme. De cate ori n-am citit un anunt sau am auzit un zvon de la vreo cunostinta despre un potential apartament sau garsoniera pe care sa le inchiriem sau cumparam,si cand am ajuns la fata locului…dezastru Urmeaza cateva exemple…

“bloc nou” – bloc din 1981 (bucurestenii numesc “bloc nou” tot ce e dupa 1977)
“fara imbunatatiri” – apartamentul arata ca o pestera, cu huma originala pe pereti (unde se mai vede de mucegai), linoleum in bucatarie, igrasie si tot tacamul
“aproape de metrou” – locuinta este situata intr-un cartier care are la un capat metrou. ca tre’ sa schimbi un autobuz si 2 tramvaie pana la el, alta poveste.
“fara probleme cu terasa” – ploua in casa cam in fiecare an, dar anul asta am zugravit si inca n-au venit ploile
“se vinde mobilat” – am niste mobila ramasa de la bunica raposata, pe care nu vreau s-o car la gunoi
“vedere mixta” – apartamentul e pe colt, sau daca e mare are 3 pereti afara, o sa-ti inghete curu’ iarna
“proaspat renovat” – spoit recent cu cele mai ieftine materiale ca sa pot cere cu 10 000 in plus
“finisat lux” – are arcade si spoturi, pereti de diverse culori, faianta rosie in baie
“confort 1, sporit” – am spart debaraua
“intim” – atat de mic incat nu intra mai mult de 2 persoane adulte
“g,f,t,p,um” – mi-e atat de lene si sa scriu, negociaza tu singur si adu-mi banii la sfarsit.
“stradal” – dupa 12 noaptea se aud motoarele enduro si liniutele, de la 5 dimineata tramvaiele.
“Mariott” – Rahova
“imbunatatiri” – faianta in baie si bucatarie, gresie in baie
“adiacent” – strada pe care e imobilul se intersecteaza la un moment dat cu un bulevard mare
“vedere lac” – tantari
“2 boxe” – proprietarul a fost turnator la securitate si pupincurist la locul de munca
“15 minute de centru” – cu elicopterul, in linie dreapta (de fapt o ora jumate cu masina cand nu ploua)
“accept credit” – sunt disperat
“bloc civilizat” – interfon

Personal m-am intalnit cu cateva situatii de genu’ asta. Ce bine ca s-a terminat cel putin pentru o perioada relativ mare de timp…

Astept si alte povestitri

A.

Buna dimineata, lume

Rusine, jena si frustrare sa-mi fie pentru ca nu am mai scris nimic de atata amar de vreme. Dupa cum am invatat recent la un curs, nu e niciodata bine sa incepi cu o scuza, dar eu stiu ca este bine intotdeauna sa fii sincer in primul rand cu tine, si adevarul adevarat e ca nu am mai avut nimic interesant de spus.

Ieri seara am iesit cu fetele, prietenele mele, intr-un club de zbantuiala, si desi m-am imbibat de fum, mi-am dat seama ca de mult nu m-am mai simtit asa de bine. M-am intalnit acolo cu Dani-mit de la work si am vazut astfel cat de mica e lumea, pentru ca prietenii lui erau prieteni cu prietenii mei si tot asa. Tot ieri am constatat ca s-a terminat cu vara, ca timpul a trecut extrem de repede si ca a incepul anul 2 de master. Pentru mine timpul parca n-a trecut, desi am facut multe, am organizat cu brio primele 4 sesiuni de training in autorat stiintific, am fost in concediu, si la munte, si la mare, si am gasit un barlog unde sa ma mut, ocazie cu care am parasit viata dulce de caminista.

Am pus cablu TV si internet wireless, la care am visat dintotdeauna, si mi-am indeplinit astfel un mare vis, acela de a sta tolanita pe canapea cu laptopul pe burta, uitandu-ma la Boomerang. In balcon mi-am pus niste plante pentru care incerc sa fiu cea mai buna mama desi nu prea imi iese. Le pun apa, le-am asezat la lumina dar am impresia ca nu prea le este bine si Dana spunea ca trebuie sa vorbesti cu plantele, asa ca probabil o sa incerc si asta in curand. Oricum, ma conving pe zi ce trece ca daca as avea in grija un sufletel, un Golden Retriever (ca doar la asta visez), probabil n-as fi o mama buna nici pentru el. Dar m-as stradui.

Apropo de internet, cat mi-am baut cafeaua azi dimineata am dat peste un blog despre niste oameni interesanti, curajosi si mai ales fericiti. Este vorba despre Laura si FLorian Campean (click aici pe blog-ul lor) despre care am vazut ulterior ca s-a scris si in Adevarul si pe alte bloguri si publicatii de pe internet. Prin urmare n-o sa detaliez eu subiectul, dar in mare cei doi au au decis sa locuiasca intr-un eco-sat din Brazilia, lucru care pare ca le prieste din plin. Interesant mi se pare faptul ca, din cate mi-au dat seama, cei doi si-au construit o cariera si au renuntat la tot ca sa traiasca in armonie “cu ei insisi si cu mama natura” (am citat de undeva de unde nu-mi aduc aminte:) ). Evident, cum am stat ceva pe subiectul asta, am vazut ca parerile sunt impartite, unii foarte pro iar altii foarte contra. Mie una, daca as fi in locul lor, mi-ar fi suficienta linistea din sufletul meu, si am impresia ca asta e valabil si pentru cei doi, care in curand vor fi trei intrucat Laura are o burtica maricica deja la purtator.

E un blog interesant despre curajul de a lua viata in piept, despre respectul fata de natura, despre lucrurile simple si despre cat de bine e sa fii tu impacat cu tine insuti/insati.

Cat despre mine, nu mi-am facut curaj nici macar sa-mi iau un caine… dar sper sa ajung si acolo pas cu pas.

PS: ca un mini-rezumat, mai jos sunt cateva poze din ultimele expeditii, si una cu plantutele din balconul cel nou.