Buna dimineata, lume :)

Rusine, jena si frustrare sa-mi fie pentru ca nu am mai scris nimic de atata amar de vreme. Dupa cum am invatat recent la un curs, nu e niciodata bine sa incepi cu o scuza, dar eu stiu ca este bine intotdeauna sa fii sincer in primul rand cu tine, si adevarul adevarat e ca nu am mai avut nimic interesant de spus.

Ieri seara am iesit cu fetele, prietenele mele, intr-un club de zbantuiala, si desi m-am imbibat de fum, mi-am dat seama ca de mult nu m-am mai simtit asa de bine. M-am intalnit acolo cu Dani-mit de la work si am vazut astfel cat de mica e lumea, pentru ca prietenii lui erau prieteni cu prietenii mei si tot asa. Tot ieri am constatat ca s-a terminat cu vara, ca timpul a trecut extrem de repede si ca a incepul anul 2 de master. Pentru mine timpul parca n-a trecut, desi am facut multe, am organizat cu brio primele 4 sesiuni de training in autorat stiintific, am fost in concediu, si la munte, si la mare, si am gasit un barlog unde sa ma mut, ocazie cu care am parasit viata dulce de caminista.

Am pus cablu TV si internet wireless, la care am visat dintotdeauna, si mi-am indeplinit astfel un mare vis, acela de a sta tolanita pe canapea cu laptopul pe burta, uitandu-ma la Boomerang. In balcon mi-am pus niste plante pentru care incerc sa fiu cea mai buna mama desi nu prea imi iese. Le pun apa, le-am asezat la lumina dar am impresia ca nu prea le este bine si Dana spunea ca trebuie sa vorbesti cu plantele, asa ca probabil o sa incerc si asta in curand. Oricum, ma conving pe zi ce trece ca daca as avea in grija un sufletel, un Golden Retriever (ca doar la asta visez), probabil n-as fi o mama buna nici pentru el. Dar m-as stradui.

Apropo de internet, cat mi-am baut cafeaua azi dimineata am dat peste un blog despre niste oameni interesanti, curajosi si mai ales fericiti. Este vorba despre Laura si FLorian Campean (click aici pe blog-ul lor) despre care am vazut ulterior ca s-a scris si in Adevarul si pe alte bloguri si publicatii de pe internet. Prin urmare n-o sa detaliez eu subiectul, dar in mare cei doi au au decis sa locuiasca intr-un eco-sat din Brazilia, lucru care pare ca le prieste din plin. Interesant mi se pare faptul ca, din cate mi-au dat seama, cei doi si-au construit o cariera si au renuntat la tot ca sa traiasca in armonie “cu ei insisi si cu mama natura” (am citat de undeva de unde nu-mi aduc aminte:) ). Evident, cum am stat ceva pe subiectul asta, am vazut ca parerile sunt impartite, unii foarte pro iar altii foarte contra. Mie una, daca as fi in locul lor, mi-ar fi suficienta linistea din sufletul meu, si am impresia ca asta e valabil si pentru cei doi, care in curand vor fi trei intrucat Laura are o burtica maricica deja la purtator.

E un blog interesant despre curajul de a lua viata in piept, despre respectul fata de natura, despre lucrurile simple si despre cat de bine e sa fii tu impacat cu tine insuti/insati.

Cat despre mine, nu mi-am facut curaj nici macar sa-mi iau un caine… dar sper sa ajung si acolo pas cu pas.

PS: ca un mini-rezumat, mai jos sunt cateva poze din ultimele expeditii, si una cu plantutele din balconul cel nou.





A.